Doamnele de la Cavendon by Barbara Taylor Bradford
Synopsis
Familia de aristocrați Ingham a fost servită de patru generații de familia Swann. Doamnele de la Cavendon urmărește parcursul acestor două familii începând cu anul 1926 până la devastatorul crah financiar din 1929.
Totul începe într-o zi de iulie 1926 când, pentru prima dată după mulți ani, al șaselea conte de Mowbray plănuiește o petrecere de familie la Cavendon Hall, marele conac care a fost reședința familiei vreme de secole. Toți sunt intrigați de invitație și toți au motivele lor de a accepta. Odată reuniți membrii familiei, sunt dezvăluite secrete, probleme, bucurii și tristeți. Moștenitorul vrea să divorțeze pentru a-și urma chemarea inimii, iar contele are și el o surpriză pentru toți. Acum vechii dușmani ies din umbră, iar loialitatea familiei Swann față de Ingham este pusă la încercare în feluri care nu ar fi putut fi anticipate.
După război, domeniul se află în pragul ruinei și viitorul lui ar putea sta în mâinile a patru femei – Daphne, care luptă să modernizeze căminul ancestral; Cecily Swann, care aspiră să devină mai mult decât o cunoscută creatoare de modă la Londra; Diedre, femeia de carieră și Dulcie, debutanta îndrăzneață.
Într-o epocă în care prejudecățile încep să fie demolate rând pe rând și vremurile aduc transformări ireversibile, stă în puterea doamnelor de la Cavendon să ofere familiei un viitor într-o lume cu totul nouă…
Barbara Taylor Bradford a scris mai mult de 30 de bestselleruri, vândute în 92 de milioane de exemplare, în 90 de țări și traduse în 40 de limbi.
Reviews
Write your review
Wanna review this e-book? Please Sign in to start your review.