Bărbatul sentimental by Javier Marias
Synopsis
Au trecut patru ani de când, în trenul care îl ducea de la Paris la Madrid unde urma să cânte în rolul lui Cassio din Otello, un tânăr tenor, personajul narator al romanului, i-a întâlnit pentru prima dată pe bancherul Manur, pe soția lui, Natalia, și pe secretarul însoțitor Dato. În acel moment, nici nu-și dă seama dacă cei trei călătoresc împreună, dacă au vreo legătură. Ulterior, în hotelul de lux în care stă, îi reîntâlnește și află despre ciudatul aranjament dintre ei. În zilele care urmează, tânărul tenor se atașează de grupul insolit într-o manieră care va distruge echilibrul tuturor. Împărțindu-se între repetițiile pentru premiera cu Otello și întâlnirile în trei cu Natalia și Dato, în scurt timp ajunge să le contopească și să devină parte dintr-un triunghi inseparabil. Peste patru ani, un vis neobișnuit de clar și coerent prilejuiește rememorarea celor ce au urmat.
În acest roman de mici dimensiuni, Javier Marías reușește, prin obișnuitele sale analize și considerații, dar și prin relatarea unor episoade anecdotice, să atingă o vastă problematică umană, de la singurătate și dezrădăcinare la orgoliu și obsesia controlului, de la ascensiune și triumf artistic la decădere și paranoia, de la iubire și gelozie la uitare și indiferență.
„O narațiune plină de digresiuni, care se deplasează înainte și înapoi în timp... Nu există nimic asemănător în ficțiunea de astăzi.“ The New York Times Book Review
„O carte care redă tortura iubirii la fel cum ariile de operă redau frământarea inimii.“ Washington Times
„Stilat, cerebral... Marías este un talent uimitor... Proza sa este ambițioasă, ironică, filosofică și, în ultimă instanță, plină de compasiune.“ The New York Times
„Cel mai subtil și mai talentat scriitor contemporan spaniol.“ The Boston Globe
Reviews
Write your review
Wanna review this e-book? Please Sign in to start your review.