Roșu de rubin. Culorile dragostei by Kerstin Gier
Synopsis
O călătorie în timp este anunțată de obicei cu câteva minute, ore sau chiar zile înainte, prin senzații de amețeală ce afectează capul, stomacul și/sau picioarele. Primul salt în timp – numit și saltul de inițiere – are loc între al șaisprezecelea și al șaptesprezecelea an de viață al purtătorilor genei. (Extras din Cronicile gardienilor, vol. II, Reguli general valabile)
Uneori poate fi o adevărată povară să trăiești într-o familie cu atât de multe secrete. Cel puțin așa gândește Gwendolyn, o adolescentă de șaisprezece ani, până în ziua în care se trezește brusc în Londra secolului trecut. Atunci își dă seama că s-ar putea ca ea însăși să fie cel mai mare secret al familiei sale, căci a moștenit capacitatea de a călători în timp. Ceea ce nu realizează ea este faptul că n-ar trebui să-ți permiți să te îndrăgostești când te afli prins între două epoci… căci asta poate complica lucrurile și mai tare. Mai ales că nici în trecut lucrurile nu mai sunt cum erau odată…
Culorile dragostei este o trilogie palpitantă, amuzantă și plină de romantism. Urmăriți aventurile tinerei Gwendolyn în volumul al doilea, Albastru de safir.
Reviews
Write your review
Wanna review this e-book? Please Sign in to start your review.