Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe by Mihai Maci
Synopsis
"Asemeni ecologilor, care privesc natura ca pe un mediu indispensabil de supravieţuire și cer stoparea poluării pentru ca urmașii noștri să mai poată avea ce respira, și Mihai Maci privește învăţământul ca pe un mediu de viaţă, indispensabil pentru viitorul naţiunii și pus sever în discuţie de iresponsabilitatea distrugerii condiţiilor care fac posibile producerea și reproducerea binelui comun. Vom dispărea, ne avertizează Maci cu vocea sa blândă, iubitoare și încărcată de disperare." - H. R. Patapievici
"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate individual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci
Colecția Contributors reunește lucrări informative, inteligente, semnate de nume cu autoritate în diverse domenii. Cititorul va găsi în paginile colecției argumente convingătoare, analiză riguroasă și independență în gândire. Volumele incluse în această colecție sunt menite să te facă să înțelegi ideile, tendințele și mutațiile din lumea modernă, din actualitatea imediată și din mințile celor ce provoacă sau decid schimbările.
Anatomia unei imposturi, de Mihai Maci, este al doilea volum al colecției Contributors.
Reviews
Write your review
Wanna review this e-book? Please Sign in to start your review.