O sută cincizeci de mii la peluze e una dintre cele mai puternice cărți scrise în perioada postsocialistă. E o carte care, la fel ca și Tratat de Tanatofobie sau Șoboloniada (de Steliana Grama) va bulversa, cu siguranță, clasamentele literaturii contemporane. Doar că, spre deosebire de celelalte două cărți, tragem nădejdea că cei care fac critică literară nu vor strâmba din nas și o vor citi acum. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, suntem siguri că peste ani se va găsi cineva care o va descoperi și o va aprecia la justa valoare. (Dumitru Crudu)

Diana Iepure e o poetă matură și completă, textele ei sunt scrise bine și controlate, iar cartea unitară adună și formează o lume proprie, ceea ce e foarte important pentru un poet, o lume contradictorie în raport cu titlul cărții. Un experiment interesant, cu rădăcini adânci în .md, care mă face curios în legătură cu următorul proiect al Dianei Iepure. (Mihail Vakulovski)

Poezii ca niște scrisorele sau file de jurnal simulat adolescentin. Cele mai bune mostre, șlefuite și frizate exact cât să nu pară prea aranjate, sunt parcă inspirate de noua sinceritate sau, și mai bine, de experiențele holistice, intime ale performatismului. Diana Iepure este valoroasă pentru că reușește să scape influențelor. Uneori, e bine ca poeții să stea mai mult în casă, să cânte la pian, să vadă cât mai rar alți poeți. (Felix Nicolau)