Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori by John Hattie
Synopsis
Rod al efortului de sintetizare a peste 50 000 de cercetări, incluzând 250 de milioane de elevi, Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori identifică, pe baze riguros științifice, care sunt cei mai eficienți factori din procesul de predare-învățare. Într-o lume preocupată de aspectele conjuncturale ale activității didactice (politici educaționale, management școlar etc.), John Hattie se întoarce la „viața de zi cu zi" a profesorilor și elevilor. Axată pe procesele specifice lecției și interacțiunilor profesor–elev, cartea oferă criterii clare și obiective pentru orice educator care dorește să aleagă cele mai bune căi de optimizare a învățării.
Volumul se concentrează asupra obiectivelor didactice stimulatoare, asupra importanței clarificării la clasă a criteriilor de reușită și a progresului individual al elevului și asupra felului în care evaluarea continuă poate motiva atât profesorul, cât și elevii. Educatorii și cercetătorii din domeniul pedagogiei vor găsi aici sfaturi practice pentru implementarea celor mai adecvate strategii didactice, precum și studii de caz și liste de sarcini pentru diversele etape ale instruirii.
„După încercări mai mult sau mai puțin reușite de reforme structurale și sistemice în educație, avem nevoie de o revoluție a învățării. Cartea lui Hattie le oferă profesorilor șansa extraordinară de a genera fiecare, prin munca de zi de zi, o transformare profundă a învățării, aducând acest proces în zona «vizibilă» și făcându-l plăcut și autentic. Astfel, educatorii vor putea contribui direct și substanțial la o Românie educată..."
-Prof. univ. dr. Lucian Ciolan,
coordonatorul colecției „Educație și formare", decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
Reviews
Write your review
Wanna review this e-book? Please Sign in to start your review.