Stratonelu (un rocker atipic). Nelu Stratone in dialog cu Florin-Silviu Ursulescu by Florin-Silviu Ursulescu
Synopsis
De ce rocker atipic? Pentru că, în copilărie și în adolescență, până să descopăr rock and roll-ul, am ascultat muzică ușoară și populară românească, laolaltă cu muzici din diverse țări precum Rusia, China, Armenia, Israel, Franța, Spania, Italia, Ungaria sau Grecia, astfel în‑ cât preferințele mele muzicale nu s-au limitat doar la muzica rock. Chiar și în prezent îmi face mare plăcere să caut pe YouTube muzică din diferite țări mai mult sau mai puțin exotice. În ciuda faptului că am cântat într-o trupă beat, nu am adoptat o ținută specifică rockerilor. De altfel, nici nu aveam banii necesari să mă îmbrac la... ultima modă. Primii mei blugi marca Wrangler, cumpărați pe banii din prima bursă, asortați cu o helancă portocalie, așa cum văzusem la formația Sincron, au fost tăiați sistematic şi făcuți franjuri, de către tatăl meu, care nu accepta, la el în casă, o ținută „malagambistă”. Un motiv suficient pentru a nu ne mai vorbi vreo șase ani, deși locuiam împreună. Pletele, ușor rebele, mi-au fost tăiate de Miliție, în gara Buzău, unde coborâsem să-mi cumpăr o sticlă cu bere.
Reviews
Write your review
Wanna review this e-book? Please Sign in to start your review.