Urfin ?i solda?ii s?i de lemn by Igor Vaynberg

„Pe vastul continent al Americii de Nord se afla cândva o ?ar? înconjurat? de un pustiu cât vedeai cu ochii ?i de un lan? de mun?i de-a dreptul de netrecut, purtând numele de Împ?r??ia Fermecat?. ?i se numea a?a ?ara aceea fiindc? tr?iau în ea zâne bune, babe cloan?e-cotoroan?e, p?s?rile ?i fiarele vorbeau între ele, iar? vara nu avea sfâr?it: sub razele fierbin?i ale unui soare care nu apunea niciodat? cre?teau în pomi roade cum nu se aflau nic?ieri pe fa?a p?mântului. Trebuie spus c? partea de miaz?zi-apus a Împ?r??iei Fermecate era populat? de Mestecu?i – ni?te omule?i din cale-afar? de sfio?i ?i de blânzi, cei mai înal?i b?rba?i ai lor abia ajungând la în?l?imea unui b?ie?el de opt ani de prin ??rile unde oamenii nu cunosc minunile. Atotputernica st?pânitoare a ??rii Albastre a Mestecu?ilor era Gingema, o vr?jitoare negr?it de rea, ce-?i tr?ia veacul într-o pe?ter? adânc? ?i întunecoas?, de care Mestecu?ii nu se apropiau nici s?-i fi picat cu cear?. Totu?i, spre marea lor mirare, se g?si printre ei un localnic ce nu se sfii a-?i zidi casa în vecin?tatea faimoasei pe?teri. Numele lui era Urfin Juce... ” (A. Volkov)