[ No Description ]
Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să fii un pește? Dar un liliac, o albină sau un tigru?
Oare au ei gânduri și emoții ca ale noastre? Cu siguranță, animalele gândesc și simt mult mai mult decât credem noi. În plus, sunt capabile de lucruri uimitoare, pe care noi le descoperim abia acum. De exemplu, furnicile se învață una pe alta drumul spre casă, păsările-grădinar folosesc perspectiva în construirea cuibului, câinii pot învăța sute de cuvinte, ciorile și porumbeii pot recunoaște și deosebi chipurile umane, coțofenele se pot recunoaște în oglindă, iar lista ar putea continua la nesfârșit.
Nu numai maimuțele antropoide, elefanții și delfinii sunt specii inteligente, așa cum se credea până de curând. Ultimele descoperiri ale cercetătorilor arată că nu trebuie să ai un creier mare pentru a fi deștept.
Inteligența animală ne poartă în lumea speciilor deștepte, de la papagali la cimpanzei, făcându-ne cunoștință cu cercetători simpatici și descoperirile lor incredibile. Scrisă cu umor și inteligență, cartea Virginiei Morell ne demonstrează că animalele (și mintea lor) merită cunoscute, respectate și iubite.