„Gândul că aș fi putut-o sugruma pe sora mea mai mică, adormită în patul de sub mine și pe care o iubeam mai mult decât orice altceva pe lume. Nu o nebunie sălbatică, ci una aproape în joacă. O sugestie leneșă, somnoroasă, malițioasă, care părea să aștepte acolo de multă vreme.“ Acolo, adică în pivnița întunecoasă a ființei.

Gânduri cețoase, impulsuri obscure, vinovății fără vină, acuzații difuze. Inexplicabilul sau inavuabilul resimțite ca reacție firească. Benign demonism infantil, dincolo de logică și de orice explicație.

Și totul în caruselul Relației, cadrul obsedant al acestor istorii de viață amară, pestriță, derizorie. Relații între părinți și copii, surori și frați, bunici și nepoți, unchi, mătuși, vecini. Cu avorturi, adultere, accidente, sinucideri, apendicite, bovarism, sex aiurea, decizii pripite de nuntă și despărțire. Gelozie între surori, ura fetiței față de predicile mamei, Parkinson și Alzheimer, Toronto și Vancouver, baluri provinciale, paralizii, primele fantazări erotice ale vârstei nubile, rochia mamei, azilul, recuperări sentimentale după jumătate de veac, „apologia vieții neinhibate“, dar și rigorile inflexibile ale unui mediu intens irizat religios.

Pe scurt, viață. Mai precis: draga noastră viață. Cea pe care adesea uităm s-o trăim, necum s-o mai și gândim.